Scriu.. nu știu ce, dar o voi face, din nou și din nou, până va ieși ceva bun de citit.
Încerc iarăși să-mi pun gândurile pe foaie, deși nu e prea ușor într-o clasă în care haosul imens persistă, ascuns sub fețele zâmbitoare ale puștilor tipici de aici. Nu sunt multi cei care ies în evidență sau mulți care știu să facă asta decât prin zgomotul asurzitor al vocilor lor, amestecate..
Dar nu mă mai interesează nimic, am ajuns să fiu imună la aproape toate sunetele și cuvintele din jur. Să fie bine oare? Da, e bine.. Pentru că eu n-am nimic în comun cu lumea lor, universul genului ăsta de persoane îmi este total paralel.
Ei sunt plini de viață... pe când eu? eu nu sunt. Am ajuns să trag încet și din ultimul fum al fericirii mele, o fericire pierdută demult, mult prea devreme.
Și venind vorba de fum.. respir cu toată forța și setea mea,în baie, ultimul fum al ultimei țigări pe care o fumasem cu puțin timp în urmă... Și o fumasem pe sec, ascunzâdu-mă de profesorii imbecili incompetenți, care puteau să apară.
Și s-a terminat.. ! Și am blestemat-o din nou.. atât pe ea, cât și pe mine, și mi-am spus pentru a nu știu câta oară că o să mă las..
Am mințit, m-am mințit, DIN NOU, știu că nu voi putea să renunț, nu atâta timp cât ele îmi mai dau putere.. Putere să trec peste tot, peste cronicile murdare din fiecare zi a vieții mele, o viață simplă, dar obositoare. ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.