De ce? Nu știu .....
Poate pentru că el întotdeauna a fost mai diferit decât ceilalti, a știut să se comporte în acel mod ciudat de simpatic, drăguț de ironic, destul de misterios, făcându-mă tot mai mult să vreau să îi descopăr fiecare bucățică din suflet și minte.
Și știu că mi-ai oferit de multe ori șansa de a descoperii totul despre tine, totul despre lume, dar totuși n-am facut-o. Și acum regret. Regret că m-am temut de consecințele care acum îmi par ca și inexistente în comparație cu tot ce mi-ai fi putut oferi tu. Totul e transparent în comparație cu tine, cu lumea ta, cu lucrurile pe care din cauza ta le-am facut și am învățat să le fac, dar sincer nu-mi pare rău.
Ciudat să nu-mi pară rău, nu.. ?
