Printre nebuni..

    Blestem. Blestem ziua în care te-am văzut pentru prima dată, şi nu pentru că nu m-ai fi iubit îndeajuns sau pentru că nu ai arătat vreodată asta. Am simţit, chiar prin negaţia ta, dar acum... acum nu mai ştiu cine eşti, cine sunt.. nimic. Ai lasat un mare gol în mine, iar acum mă întrebi de ce am ales să plec. N-am să-ţi răspund. O ştiu şi eu, o ştii si tu, prea bine..

    Adevărul este că nu te mai cunosc. Vezi tu, eu cunoşteam un bărbat ce semăna cu tine. Fizic. În rest.. n-aveţi nici o legătură. Pe el dacă l-aş fi părăsit, n-ar fi venit după mine. Nu pentru că nu iubeşte, ci pentru că o face şi ştie că dacă s-ar întoarce, mi-ar face rău. El chiar de s-ar tăvăli de dor şi durere, n-ar veni nici măcar să mă zărească de la distanţă. Mă iubeşti?
    Uită-mă, pentru că iubirea ta mă duce printre nebuni. Pentru că atunci când sunt cu tine, la suprafaţă sunt cea mai fericită femeie de pe pământ, dar în interior îmi plesneşte fiecare vas de sânge.. Şi nu de bucurie, ci de teamă... De teamă că n-o să pleci vreodată din viaţa mea.

"Sper că există undeva un iad şi pentru cei ca noi.."

Şi cui îi pasă?

    Am observat că în ultimul timp nimănui nu-i mai pasă de nimeni. Ajungi să fi rănit chiar de persoanele la care, probabil, ţineai cel mai mult. Şi nu le pasă, chiar dacă te văd în starea asta, le doare în fund. E greu să te gândeşti că tocmai când ai reuşit să-ti deschizi sufletul în faţa lor şi îl serveşti în palmă, ţi-l prind frumos şi îl zdrobesc cu zâmbetul pe buze fără niciun resentiment. Aşa am ajuns noi, încet, nişte oameni cu trăsături departe de a fi fiinţe umane. Măcar de-am fi animale, dar nici animale nu suntem. Ele nu rănesc voluntar.. sau cel puţin nu-şi bat joc.

 "-Eşti rănit de persoane pentru care ţi-ai da viaţa.. Mirific."

Drunk, no feelings.

Mai nou aproape toată lumea te rănește. Am învățat să nu-mi mai deschid sufletul în fața oricui, m-am zidit în propria mea lume. O lume în care nu oricine poate să intre, iar dacă o face, ori are ceva foarte special, ori chiar merită asta. Cei care mi-au mai rămas prieteni sunt foarte puțini și îi pot număra pe degetele de la o mână, dar nu regret nimic, toată lumea pleacă și vine alta în loc. Nimeni nu rămâne aici pe veci. Și nici n-am nevoie. M-am schimbat. Mi-am închis

sentimentele într-un plic, pe care l-am aruncat într-un sertar vechi, acolo va rămâne pentru mult timp. -deleting all feelings for everyone- Mai bine îmi iau un câine. Am chemat o amică și ieșim în oraș, vreau să beau. Nu, nu de supărare, ci pentru a-mi îngropa vechea viață și a-i spune bun venit celei noi.

Închid laptop-ul unde scriam rândurile astea și mă apropii de dulap. Îl deschid și mă uit în gol, iau repede o pereche de blugi tăiati, făcuți de mine după propriul plac, o bluză in carouri și o pereche de pantofi. Le arunc pe mine haotic și îmi întind părul, un machiaj negru, ușor, puțin ruj roșu închis și gata. Respir adânc, timp în care ajunge și R.

-Ești gata?

-Aproape, dau eu din cap.

-A, o să mergem undeva unde o să îți placă, ceva asemănător cu modul de viață pe care îl vrei.

Mă uit puțin în ochii ei și îi zic că astă seară mergem unde vrea ea, nu-mi pasă. Vreau să trăiesc din nou.

EDIT: A. ajunge acasă și e beată cum n-a mai fost de mult timp, ea nu bea, decât foarte rar, dar când o face, înseamnă că are un motiv întemeiat.E obosită.

Continui să scriu pe blog, îmi aștern sufletul, încercând să-mi amintesc ce am făcut în seara asta. Tot ce-mi amintesc este că m-am luat în gură un o tipă necunoscută de la bar, sfârșindu-se prin a-i da o ușă în cap, cea de la baie.. așa, as a gift. Îmi pare rău totuși că n-am bătut-o mai rău, merita. Prea mult tupeu pe pițipoancele din ziua de azi.

Am lipsit.. știu. Puțin, și totuși.. s-au schimbat atâtea.. Oameni, lucruri. Eh.
Am revenit, mi-am reîncărcat bateriile,chiar dacă mediul nu a fost chiar atât de liniștitor. Dar tot mă simt slabă și neputincioasă în fața atâtor răutăți. De ce mă plâng? Și eu am fost la fel, și sunt. Nu mă schimb. Nu pot. Nu vreau. N-am de ce, nimeni nu merită să fac asta. Nu mai există nimeni în care să te încrezi..
Cu toate astea încerc să mai am grijă și de mine, îmi promit, zicându-mi asta în gând pentru a nu știu câta oară. Îmi fac repede un ceai fierbinte, cu multă lămâie și miere, că e mai sănătos decât toate porcăriile de medicamente, și mă pun în pat. Răsfoiesc puțin blogul și într-un final adorm gândidu-mă că ar trebui să mă schimb... Sau poate nu. :-)

-Ceea ce primești în viață nu e întotdeauna ce aștepți. Este ceea ce meriți, pentru tot ce ai făcut.

Prima dată, oare ultima?

Mai știi sentimentul ăla de la primul sărut din copilărie? Toate momentele inocente petrecute când erai doar un puști sau o puștoaică inocentă? Eh, eu încerc să mi le aminteasc și nu reușesc. E greu când nu există așa ceva. Mă rog, melancolie, melancolie.. Mai da-o naibiiiiii de treabă. Închid laptopul și îmi iau repede sacoul pe mine, pantofii și am plecat. Unde? Nu știu, nicăieri. Poate c-am ieșit doar să iau niște aer curat, sau poate nu. Auzisem acum ceva timp că s-a stabilit în cartier un băiat, în jur de 24-25 de ani care se ocupă cu diverse prafuri din magazinele de vise, unde auzisem că a lucrat. Sun un prieten care avea numărul lui și îl rog să mi-l dea și mie. Îl rog pe tip să ne întâlnim în fața blocului lui. Îmi dă două pliculețe ”de probă„ pentru a-mi da seama dacă e marfă bună sau nu.
-Bună, am auzit că vrei ceva prafuri.
-Mda.. m-am gândit să încerc, poate-poate.
-Bine, uite, ți le dau, dar ai grijă cum le consumi, nu trebuie să se afle.
-Da, stai liniștit. Am auzit că ești venit nou în cartier, schimbasem eu subiectul.
-Um...da, se poate zice și asa..
Și am plecat.. Nu vroiam să mă întorc acasă, așa că m-am mai plimbat puțin. Mă sună I. Îmi zice că vrea să ne vedem. Îl refuz, nu merită. În seara asta vreau să fiu eu și noua ”achiziție„. De prea multe ori m-am drogat cu parfumul lui, vreau să încerc și altceva care nu dă dependență de la prima încercare. L-am refuzat, chiar dacă mi-a fost greu. Am reușit. Pentru prima dată, zâmbind.

Întâlnire neașteptată.

Dimineață. E 8:15. Sună alarma.Altă zi, un nou început. Pe dracu! M-am trezit iar cu o durere de cap. De la un timp mă doare cam des, îmi zic iar că o să fac o vizită la medic, pentru un control de rutină. Mă ridic din pat, îmi fac o cafea + o tigară, combinația perfectă pentru un început de zi. Mă uit la telefon, 7 apeluri pierdute și 2 mesaje. Zâmbesc și-mi zic în gând ” Ce bine e să ignori, să plătești cu aceeași monedă. „ Și îl las asa, nu-i răspund. N-am de ce, nici el nu mi-a răspuns mie zile în șir, acum plătește. ”Ce, i s-a făcut brusc dor de mine? L-a apucat interesul?„ Mă amuz eu puțin. 8:35. Gata! Sting repede țigarea și mă bag sub duș. Ah, cât de plăcut e să-l simți cum îți mângâie pielea când nimeni altcineva nu o face. Ce alinare plăcută. Încep să mă joc cu gelul de duș pe pielea fină pentru câteva minute bune, amintindu-mi de momentele petrecute cu el.. Și îmi aduc iar aminte că nu sunt așa puternică precum încerc să fiu. N-aș mai fi ieșit din duș dacă n-ar fi sunat telefonul ăla idiot, amintindu-mi că trebuie să plec. Ies repede, mă șterg din câteva mișcări de prosop, mă acopăr în el și îmi caut hainele. Aleg o rochie neagră destul de scurtă, dar nu vulgară și o pereche de pantofi de aceeași culoare. Îmi aplic repede rimelul și rujul cel roșu, îmi aranjez puțin părul cu o niște fixativ și am plecat că era deja trecut de 9:30. Mult prea mult trafic, așa că decid să iau autobuzul și mă gândesc dacă are rost să trec azi pe la liceu. Cobor trei stații mai încolo, moment în care primesc un mesaj: ”Anulează tot ce ai de făcut azi, stai cu mine. Zimi unde ne vedem. I.„ Poftim? Iar tu? Iar îmi dai planurile peste cap?... Chiar daca mi-am zis asta, așteptam cu nerăbdare să-l văd din nou, poate mai mult ca oricând. Mi-era dor. Zâmbesc și îi scriu înapoi: ”Sunt la Universitate, te aștept aici. A.„

Scrisoare către..... nimeni.

Da, îți scriu a nu știu câta scrisoare, pe care desigur n-o să ți-o trimit. Nu pot.Au fost rânduri cu sutele, cu mii si mii de gânduri, dar cui îi pasă? Ție oricum nu. Și poate că e mai bine. Nici nu știu dacă vreau sau nu să aflii de asta, de locul unde-mi aștern gândurile. Alea pe care nu am destul curaj să ți le spun în față, la dracu. Scrisoare către nimeni?Niciun destinatar? Defapt.. Era catre tine, doar că tu acum, n-ai mai rămas nimic, cred,sper. Încerc să cred asta, mă chinui pe mine. În zadar. Nu-ți pasă. Cred că niciodată nu ți-a păsat.
Încet, încep să trec peste tine. Încep să mă gândesc mai mult la mine, să am grijă de mine.. , tu distrează-te, simte-te bine cât poți, cu cine poți. Pentru că ăsta e singurul lucru pe care ai știut întotdeauna să-l faci.
Închei aici deși aș mai avea multe să-ti spun, n-are rost. Vorbesc singură, iar.

Încercări.

Nu mai am nimic de pierdut, știu. Poate că odată am avut totul, sau așa doream să cred. El. El era totul, și chiar dacă nu s-a meritat măcar pentru un minut, totuși continuam să-l cred. Mă mințea, știam. Dar adoram modul în care o face. Poate c-am greșit, sau poate nu. Asta e.
Până aici a fost. Am râs, am plâns. Singură sau împreună, nu mai contează. Tot ce știu e că trebuie să trec peste. Peste tot, peste tine, peste mine, peste ei..
O să încerc să am grijă de mine mai mult, și sunt poate destul de mândră de mine, ptr că am reușit cumva să rezist până acum la tot ce a fost.

Oare cât o să mai țină? Întrebare fără răspuns.

Atâta iubire, of !

Păi.. Marți, 14 februarie, ziua iubirii, sună bine, nu? Da, știu. Pentru voi, că pentru mine nu.
Uram ziua asta de când eram mică, prea multă iubire în jur. Și nu, nu mă înțelege greșit. N-am nimic cu iubirea, dragostea, sentimentul. Iubiți-vă frate până nu mai puteți, dar făceți-o sincer. Măcar atât, pentru ziua asta!

Amintiri.

E trecut de ora 2:00 dimineața, duminică... O, da! frumos spus.. Doar că aici e diferit..

Ea... aceeași ea, mereu plictisită de viață, fară a mai schița un zâmbet de ceva timp.. Simte cum energia începe să îi scadă tot mai mult.. Oh, la dracu! Măcar dacă aș putea adormi pentru câteva minute, măcar să uit puțin de tot ce se întâmplă aici, să-mi fie bine. ...

Pe cine mint ? Cum să-mi fie bine când mă simt mai murdară ca oricând,fără niciun pic de putere, deși în ziua precedentă am stat numai in pat ? Sunt murdară de tine..

Mă ridic din pat, îmi pun laptop-ul în brațe, iau o țigară și caut bricheta prin pat, pe unde am lăsat-o acum cateva minute .. și nu e. Unde dracu te-am pus și pe tine?! în fine. Reușesc după vreo 5 minute de căutat să-mi aprind drogul. Încep să răscolesc prin PC tot ce se poate și ce găsesc? folderul întreg cu pozele tale.Credeam că l-am șters.. Așa cum m-ai șters și tu din viața ta.
Îmi vine să înjur, și chiar să-l șterg, dar ceva nu mă lasă, și apuc să mă uit peste ele pentru a nu știu câta oară.. Căcat.

- O minciună este doar o poveste frumoasă, pe care cineva a distrus-o cu adevărul.

ATENTIE: A. a zâmbit.

A. a fost văzută zilele acestea, zâmbind și radiind cum nu o mai făcuse de ceva vreme.

Motivul ? Nu se știe exact, doar ea îl cunoaște. Din ce se aude momentan, pare a fi vorba de ceva cineva.

Să fie ăsta motivul fericirii ei?

Fum, praf, tot.

Scriu.. nu știu ce, dar o voi face, din nou și din nou, până va ieși ceva bun de citit.

Încerc iarăși să-mi pun gândurile pe foaie, deși nu e prea ușor într-o clasă în care haosul imens persistă, ascuns sub fețele zâmbitoare ale puștilor tipici de aici. Nu sunt multi cei care ies în evidență sau mulți care știu să facă asta decât prin zgomotul asurzitor al vocilor lor, amestecate..

Dar nu mă mai interesează nimic, am ajuns să fiu imună la aproape toate sunetele și cuvintele din jur. Să fie bine oare? Da, e bine.. Pentru că eu n-am nimic în comun cu lumea lor, universul genului ăsta de persoane îmi este total paralel.

Ei sunt plini de viață... pe când eu? eu nu sunt. Am ajuns să trag încet și din ultimul fum al fericirii mele, o fericire pierdută demult, mult prea devreme.

Și venind vorba de fum.. respir cu toată forța și setea mea,în baie, ultimul fum al ultimei țigări pe care o fumasem cu puțin timp în urmă... Și o fumasem pe sec, ascunzâdu-mă de profesorii imbecili incompetenți, care puteau să apară.

Și s-a terminat.. ! Și am blestemat-o din nou.. atât pe ea, cât și pe mine, și mi-am spus pentru a nu știu câta oară că o să mă las..

Am mințit, m-am mințit, DIN NOU, știu că nu voi putea să renunț, nu atâta timp cât ele îmi mai dau putere.. Putere să trec peste tot, peste cronicile murdare din fiecare zi a vieții mele, o viață simplă, dar obositoare. ...

Analiză asupra sentimentului încet pierdut.

Dragostea?

Ce a ajuns ea în zilele noastre? Care este definiția ei? Nimeni nu mai știe exact.

Dragostea adevărată s-a pierdut demult, undeva departe. Tot ce vedem azi e numai ”de ochii lumii„.

Să-ți spun eu ce înseamnă: Iubirea adevărată s-a transformat încet-încet în falsitate.. falsitate folosită chiar de persoanele la care țineam sau care țineau la noi.

În zilele noastre, majoritatea persoanelor se lipsesc de iubire, și au și un motiv bun.

Din perspectiva mea, dragostea, iubirea, a ajuns la un capăt de drum, fiind folosită tot mai des de persoane care nu simt nimic, de acele zise ”curve„, și nu mă refer doar la femei, pentru că nu doar dăruindu-te fară iubire înseamnă să fi curvă, mai este și lucrul tot mai recent folosit, acela de a spune ”te iubesc„ fară a simții asta. Asta e ceea ce te face, in mod indirect curvă. Iar despre sexul masculin ce aș putea spune? Ei ajung să profite tot mai des de fetele inocente sau doar prostuțe, ușor de păcălit, tot prin acele cuvinte aruncate în pustiu.

Unde o să ajungă lumea asta peste vreo 20 de ani? Va mai putea cineva spune că iubește cu adevărat? Se va mai simții sentimentul ăsta viu? Nu prea cred, prea multe persoane îl distrug zi de zi.

N-ai știut ..

N-ai știut multe lucruri...

N-ai știut că am ținut la tine.
N-ai știut că m-ai făcut să te urăsc.
N-ai știut că indiferența ta m-a ucis încet..
N-ai știut să mă ții aproape.
N-ai știut că prin ce ai făcut, am ajuns să te detest.
N-ai știut să îți dai seama ce vroiam defapt.
N-ai știut să mă apreciezi ..
N-ai știut că totul are un sfârșit.
N-ai știut că mereu îmi păsa de tine.
N-ai știut să iubești.
N-ai știut că m-ai transformat într-o persoană de nerecunoscut.
N-ai știut că din vina ta am ajuns la vicii.
N-ai știut că te-am iubit.
N-ai știut că încercam mereu să te înlocuiesc mereu, dar nu puteam..
N-ai știut că m-ai făcut să nu mai cred în nimic.
N-ai știut că am ajuns să nu mai cred pe nimeni/ în nimeni.
N-ai știut că urăsc multe persoane din cauza ta.
N-ai știut că ai lăsat în urmă ceva urât..
N-ai știut să păstrezi răutatea numai pentru tine.
N-ai știut de toate amintirile pe care încă le mai am cu tine ..
N-ai știut să-ți ceri scuze.
N-ai știut să fii acolo când am avut nevoie.

Lucrurile astea dor al dracu de tare.. Sper să realizezi cândva, dar nu te condamn, pentru că și îngerii au dreptul la o a doua șansă.. dar în cazul tău, e mult prea mică..

-Ura este opusul iubirii pe care o oferi, primind înapoi nepăsare.

Te-am iubit ..

Probabil că n-am învățat niciodată ce e iubirea și poate că nici nu voi învăța, asta pentru că am încercat o singură dată să iubesc și m-am ars. Am suferit prea mult din cauza ta, I. , poate prea mult, și încă o mai fac, dar nu mai las asta să se vadă. Nu meriți să vezi, nu meriți să știi nimic din ce mi se întamplă, nu meriți să mai știi nimic de mine.

Încerc să te uit, să trec peste, dar degeaba. Nu-mi pot scoate din cap imaginea ta, amintirea ta, toate momentele. Mereu îmi spuneam că nu te iubesc, refuzam să cred, refuzam să accept ideea, zicându-mi că ești doar o obsesie, una bolnavă.
Și da, încă mai sufăr, pentru că te-am iubit, asta vroiai să auzi, nu? Te-am iubit, fraiere. Tu? Niciodată. Poate că nici nu-ti pasă, dar nu trebuie, pentru că mie, mi-e de ajuns să iți citesc asta în gânduri, în comportament, în atitudine... în tot.

Ai mințit. M-ai mințit, te-ai mințit. Tu nu știi să iubești, sau dacă o faci, nu o faci cum ar trebui. Iubirea nu se rezumă doar la a face persoana de lângă tine să sufere. Dar îți zic eu că nu o să mai găsești alta ca mine, care să îți ierte totul. Te-am iertat pentru că mi-a păsat, am ținut la tine, dar tu chiar deloc. Și sigur îți amintești nopțile în care îmi făceam griji, în care vroiam să știu dacă ești bine, dar pe tine te-a durut în fund. Și nu încerca să negi, pentru că o știi prea bine, nu o să mai găsești altă proastă, care să te iubească sincer.

Aș mai avea multe să-ti zic, dar ce rost are? Îți mulțumesc pentru că mă faci încet-încet să te urăsc, pentru că m-ai făcut să nu mai știu cum e să iubești sincer, pentru că m-ai făcut să sufăr, dar până la urmă suferința și ura te fac mai puternic, nu?

-Uneori e bine să știi că persoanele care rămân lângă tine, sunt cele care au fost întotdeauna acolo.

Și cui îi pasă de regrete?

De cele mai multe ori cad pe gânduri, și îmi amintesc în liniștea serii, de toate momentele petrecute cu I. Dar de ce tocmai cu el? De ce, când sunt alte milioane de persoane în lume .. ?

De ce? Nu știu .....

Poate pentru că el întotdeauna a fost mai diferit decât ceilalti, a știut să se comporte în acel mod ciudat de simpatic, drăguț de ironic, destul de misterios, făcându-mă tot mai mult să vreau să îi descopăr fiecare bucățică din suflet și minte.

Și știu că mi-ai oferit de multe ori șansa de a descoperii totul despre tine, totul despre lume, dar totuși n-am facut-o. Și acum regret. Regret că m-am temut de consecințele care acum îmi par ca și inexistente în comparație cu tot ce mi-ai fi putut oferi tu. Totul e transparent în comparație cu tine, cu lumea ta, cu lucrurile pe care din cauza ta le-am facut și am învățat să le fac, dar sincer nu-mi pare rău.

Ciudat să nu-mi pară rău, nu.. ?

Alertă de prietenie.

Azi NU! ...

Nu vreau să vorbesc iar despre I., despre toate lucrurile proaste care-mi strică ziua ..

Azi vreau să vorbesc despre prietenie, chiar dacă aproape am incetat să mai cred că există prieteni adevărati, și da, zic ”aproape„ deoarece încă mai sunt acolo, undeva, persoane cărora le pasă..

Acele persoane care văd când ești supărat fară măcar să fie nevoie să le spui sau să schițezi vreun gest.

Nu pot spune că mă atașez foarte ușor de persoane, tocmai pentru că nu prea cred în prietenie fară scopuri ascunse sau interese, dar sunt unele mici excepții.

Așadar,am făcut această postare pentru că țin să le mulțumesc persoanelor care au fost acolo când am avut nevoie, când eram cu nervii și cu psihicul la pământ, acelor persoane care m-au suportat așa cum sunt și încă o mai fac, dezinteresat: A,B,R,C,L.

Vă mulțumesc: pentru că încă mă suportați, pentru toate momentele în care mă ascultați deși poate că eu nu sunt așa bună ascultătoare de probleme, pentru toate momentele în care râdem împreună din orice tâmpenie spusă, pentru că încercați mereu să mă readuceți pe calea cea bună chiar dacă sunt încăpățînată și știți că nu vă ascult.., pentru că sunteți acolo <3.

Noapte albă.

O altă noapte albă, fară somn, fară un motiv bun pentru a dormi.. Da, mâine e duminică, probabil de asta nu mă ingrijorez că trebuie să mă trezesc de dimineață, gandindu-mă la faptul că oricum voi lenevi toată dimineață, neavând starea necesară și nici un argument viabil pentru a face asta.

Mă cunosc, și știu deja prea bine că nu pot evita acele gânduri care apar în mijlocul nopții când mă pun in pat, încercând să dorm. Acele gânduri pe care îmi doresc probabil să nu le mai simt prezente în viața mea, cel puțin pentru o vreme.. Acele gânduri care mereu duc la tine, la persoana ta, și la tot ce ține de tine, pentru că tu ai desenat o mică hartă în creierul meu care nu mă lasă să trec peste.. Sau să fie doar o simplă obsesie .. ?

Oricum ar fi, știu deja că mâine nu voi putea fi bună de nimic, voi fi din nou o leneșă care nu-și va putea mișca fundul din camera ei, stând să asculte probabil aceeași muzică, sperând că o să se simtă mai bine ..

Totul are un început.

După cum spune și titlul, totul are un început.. Poate mai bun, sau mai puțin bun.
Și da, sunt o fată, un om ca oricare altul.. fară nevoi speciale, doar puțin mai ciudată.. Ciudată? Da.. știu, nu eram așa, nu am vrut și nu vroiam să fiu, dar.. totul s-a schimbat în momentul in care ai apărut tu I. Acel om imprevizibil, manipulant, indecis, care face ca totul să pară uneori al dracu de ușor și alteori, al naibii de greu.. Și nu mă judeca, pentru că nu ai ajuns încă să mă cunoști și nu cred că vei ajunge vreodată pentru că nu te voi lăsa, chiar dacă va trebui să duc o luptă imensă cu mine însumi..
Știu că poate nu e frumos să dai vina pe cineva care n-a făcut nimic, dar tu I., tu chiar ai facut-o.. Și din cauza ta m-am transformat dintr-o fată simplă, cuminte, drăguță cu toată lumea, într-o ființă care nu se simte bine fară să fumeze aproape un pachet de țigari pe zi, să asculte muzică de proastă calitate și să se intrebe mereu ce dracu nu te poate scoate din mintea ei..