Nu mai am nimic de pierdut, știu. Poate că odată am avut totul, sau așa doream să cred. El. El era totul, și chiar dacă nu s-a meritat măcar pentru un minut, totuși continuam să-l cred. Mă mințea, știam. Dar adoram modul în care o face. Poate c-am greșit, sau poate nu. Asta e.
Până aici a fost. Am râs, am plâns. Singură sau împreună, nu mai contează. Tot ce știu e că trebuie să trec peste. Peste tot, peste tine, peste mine, peste ei..
O să încerc să am grijă de mine mai mult, și sunt poate destul de mândră de mine, ptr că am reușit cumva să rezist până acum la tot ce a fost.
Oare cât o să mai țină? Întrebare fără răspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.