Misterul demonic.

     

     Tu? O persoană simplă, cu o privire sinceră, blândă și inocentă, cu o flacără demonică ascunsă in ochi, care e gata să ademenească printr-o singură clipire.. O persoană de care niciodată nu m-am putut ascunde, în fața căreia, indiferent de voința mea, eram deschisă precum o carte. Și nu că aș vi vrut să vezi, dar erai, ești și vei fi mereu mai puternic decât mine, și știi asta. Te-ai folosit de prejudecăți pentru a-ți dovedi caracterul, un caracter inimaginabil de diferit, unic, frumos.
    Îmi spuneai mereu că în viață trebuie să fi optimist, că toate trec și că va fi bine indiferent de ce se întâmplă... într-un final, iar fiecare moment de furtună va deveni cândva un curcubeu pictat de un artist care preferă să rămană anonim doar pentru misterul care-l definește. Acum am realizat că acele vorbe le-ai spus cu cap. Misterul erai defapt tu. Sufletul tău e ca un labirint, un drum pavat cu zeci de comori ascunse, bine păzite.
    Ziceam că te cunosc, dar am aflat mai târziu că defapt doar... te știam. Indiferent de asta, acum nu mă mai grăbesc să te cunosc. M-ai învățat că momentele cele mai frumoase vin din sclipiri de moment, fără planuri mărețe și de la sine. M-ai ademenit în cursa ta iar eu am acceptat. Am văzut și binele și răul din tine, și le-am ales pe amandouă.